PetsHome.ro
Lumea Animalelor
CORYDORAS SCHWARTZI
Este o specie de pesti originara din apele dulci ale sectiunii amazoniene de la confluenta cu Rio Purus, cursul de mijloc al lui Rio Negro si Rio Aiuana, din Brazilia. Poarta numele descoperitorului sau Adolfo Schwarz, in onoarea caruia i s-a dat. Mai este cunoscut si sub numele de Corydoras schwartzi schwartzi (cu ceva vreme in urma era considerata o sub-specie si era denumita Corydoras schwartzi surinamensis).
Aceasta specie de pesti este foarte asemanatoare cu o alta denumita Corydoras ornatus, dar exista clare diferentieri care, uneori, pentru ochiul neexperimentat al privitorului, pot fi uitate si neluate in considerare. Are un colorit general alb, crem, maroniu deschis, cu o pata neagra mare pe fata acoperindu-i ochii ca o masca. In jurul gurii mai are ceva pete mici negre.
Corpul sau este brazdat de doua dungi orizontale, paralele, formate din mici pete negre, care traverseaza corpul, de langa pata neagra de pe fata, pana la baza cozii, unde se mai gaseste o alba dunga neagra verticala. Pe langa aceste doua dungi, exista presarate alte pete mai micute de aceeasi culoare. Burta sa este lipsita de astfel de pete. Inotatoarele si coada sunt brazdate de astfel de pete mici, dispuse in arcuri de cerc. Corpul sau are acelasi format ca si al celorlalti pesti Corydoras.
Pentru o buna intretinere a acestor pesti, aveti nevoie de un acvariu cu un volum minim de aproximativ 40 de litri, cu o apa de o calitate buna, cu un sistem de filtrare performant, cu o temperatura a apei cu valori cuprinse intre 22 si 26°C si cu un pH cotat intre 6 si 7.5. Acvariul trebuie acoperit bine, pentru a nu sari in afara bazinului, iar acest acoperis trebuie pozitionat destul de departat de suprafata apei, deoarece acesti pesti sunt recunoscuti ca fiind pesti care mai ies repede la suprafata pentru o gura de aer. Se recomanda, mentinerea in grupuri de minim 6 exemplare intr-un acvariu, pentru a avea niste pesti vioi si bine dispusi tot timpul. Lasati spatii generoase pentru inot, pentru ca avem o specie zburdalnica. Solul acvariului trebuie sa fie format din pietris marunt si nisip fin, iar, pentru o priveliste mai placuta, adaugati si ceva plante subacvatice si plutitoare.
Sunt o specie de pesti omnivora, acceptand sa se hraneasca cu o larga varietate de produse cumparate din magazinele de specialitate. Periodic, va trebui sa va faceti timp, sa ii hraniti si cu hrana vie, precum Daphnia sau rame taiate marunt. La maturitate, un astfel de peste atinge o lungime maxima de 6 cm. Masculii sunt ceva mai mici si usori in greutate, decat femelele. Acestia se deosebesc de femele prin spinii inotatoarelor pectorale, care sunt ceva mai grosi.
Reproducerea acestor pesti este similara cu cea a tuturor pestilor Corydoras. Nu este un peste cu prea mari succese in ce priveste reproducerea in captivitate, ceea ce, ne demonstreaza ca, nu este usor sa infaptuiti acest lucru, deoarece, necesita folosirea unei ape usoare si putin acide.